Pofta de gatit.

Incercam de mai bine de jumatate de an sa facem pesto acasa. Si, probabil, te vei intreba de ce ar vrea cineva sa faca pesto acasa, cand gasesti orice pe toate drumurile, plus ca a devenit din ce in ce mai popular sa mananci in oras. Lucru pe care si noi obisnuim sa il facem pentru a testa lucruri noi. Insa revenind la intrebare, am vrut sa incercam varianta homemade pentru ca in mod normal pesto e super bun. E bun cu pui, cu vita si chiar cu porc sau doar cu legume, e bun in sandwich-uri, e bun chiar si gol. Si am sperat ca, daca cel la borcan e bun, cel din busuioc adevarat nu ar trebui sa fie mai prejos. Ei bine, astfel, intr-o seara de iunie, in urma cu ceva timp (fiindca ne mobilizam mai greu cu postatul), in timp ce eram intr-un binecunoscut magazin mioritic in cautare de avocado, ne-a sarit in fata busuiocul. Nu am mai cumparat avocado, fiindca nu intrunea calitatile necesare pentru a-l multumi pe A., dar am plecat cu 4 caserole cu busuioc. Si ca sa fie treaba ca la carte, l-am imperecheat in cosul de cumparaturi cu o punguta de muguri de pin si ceva parmezan ras, Parmiggiano Regiano, ca sa fim exacti. Cel mai probabil, nu cel mai “pur” parmezan existent, insa suficient de bun pentru a depasi standardul celui din pesto-ul la borcan. Si astfel, intalnirea cu pesto-ul facut acasa se apropia.
Busuiocul spalat, alaturi de mugurii de pin si uleiul de masline din dotarea micutei noastre bucatarii, au fost maruntite cu mixerul vertical pana cand au devenit o pasta.
Busuiocul spalat, alaturi de mugurii de pin si uleiul de masline din dotarea micutei noastre bucatarii, au fost maruntite cu mixerul vertical pana cand au devenit o pasta.
Da, arata deja a pesto. Am adaugat si sare si piper si niscaiva usturoi, ca sa imbiem toate simturile. Si la final am amestecat si parmezanul ras.
Ce a rezultat? Nebunie pentru gurmanzi. Sau hai macar pentru cei doi fani inflacarati ai pesto-ului, noi doi. Sa nu ne intrebati de cantitati, lucram de obicei “la ochi”, cum ar zice mama, sau “dupa gust”, cum ar zice revistele de gatit. E “must try” pentru orice pasionat de gatit sau de gusturi italienesti. Sa fie pesto!
De data aceasta, noi l-am adaugat peste porc cu sos de smantana si l-am acoperit cu parmezan ras.

Bineinteles, asortat cu cate un pahar de Aperol Spritz.
Eu am gatit, A. a facut fotografii si amandoi am mancat bine.
Spor la gatit si la mancat.
Comentarii
Trimiteți un comentariu