Continuarea calatoriei, partea a doua

    Va povesteam ultima oara despre calatoria noastra neplanificata in Italia, care a inceput cu o prima oprire in micutul oras Bologna. Dupa o zi frumoasa petrecuta in Bologna, ne-am indreptat spre gara, ca sa luam trenul spre urmatoarea destinatie culinara. Florenta, despre care am citit ca este in top 10 cele mai frumoase orase ale lumii, este un oras plin de istorie, dar mai ales de arome ce merita incercate, sub forma de gelato, pizza si paste. Sau cel putin asta am incercat noi. Intr-adevar este un oras frumos, dar sunt atat de multe locuri frumoase, incat daca m-ai pune sa aleg nu stiu daca l-as pune in topul personal. Probabil ca as alege Roma mai degraba, pentru ca prima iubire nu se uita usor, cum nici prima pizza al taglio sau primul gelato din Roma nu se uita. Dar revenind la Florenta si povestea noastra, am ajuns in oras in jurul orei 15, dupa o frumoasa calatorie cu trenul, cu aer conditionat, lucru pe care vi l-am aratat in postarea anterioara, daca ati fost curiosi sa vedeti, bineinteles, ne-am cazat, iar apoi am luat-o la pas prin Florenta.

    Am mers pe jos, pe strazile inguste, cu farmecul lor italienesc, pana la primul loc cu mancare. Cum l-am ales? Dupa o dezbatere cu Google, am ales un loc, pe care A. l-a numit "pomul laudat", cu multi turisti, ceea ce v-am tot sfatuit sa evitati, dar care s-a demonstrat a nu fi laudat degeaba. Restaurantul cu pricina se numeste ZaZa si, de cum intri, atmosfera lui te inghite parca, cu peretii incarcati cu prea multe decoruri si zumzetul turistilor, cum ar spune A., uitand ca si noi suntem turisti.

    Am ales din meniu tagliatelle cu pesto, fiindca dupa cum v-am mai povestit, de ceva timp ne place foarte mult pesto-ul, lasagna si o pizza quatro formaggi. Da, stiu, iar am ales 3 portii de mancare, dar ce putem face, ne place sa mancam! Pot spune ca acest restaurant nu a fost deloc pomul laudat, ci chiar isi merita multele review-uri de pe Google si nu numai si speram sa isi pastreze calitatea. Pe mine m-au bucurat tagliatellele cu pesto, iar A. a preferat lasagna.

    Bineinteles ca dupa ce mananci atat, chiar e bine sa o iei la pas prin oras, ca sa ajuti un pic digestia si sa faci loc pentru gelato. Asa ca, plimbarea pe stradutele inguste si fermecatoare ne-a dus la Piazza del Duomo, unde Catedrala Santa Maria del Fiore se investe impunatoare, cu peretii sai de marmura alba si verzuie, ea fiind a doua ca marime din Italia.

    Si, cum nici o plimbare nu e completa fara gelato, am avut ocazia sa testam trei gelaterii alese din topul Google si putem spune ca cel mai bun gelato din Florenta il veti gasi la My Sugar. Aromele de menta si busuioc si ciocolata neagra sunt delicioase, iar portia este generoasa. Pe locul 2 il punem pe Edoardo, care m-a castigat cu un gelato de lavanda minunat si care, pentru cei interesati are si produse bio, iar locul 3 merge catre La Strega Nocciola, pentru nocciola.

    A doua zi in Florenta a inceput cu un mic-dejun nu chiar demn de lauda din postarile anterioare, dar totusi bun, urmat de o vizita intr-unul din locurile cele mai vestite si importante, credem noi, din Florenta. Acest loc magic se numeste All'Antico Vinaio si este renumit pentru cele mai gustoase sandwich-uri. In seara dinainte, prin plimbarile noastre, l-am intalnit prima data si am fost socati de multimea de oameni care statea la coada pentru un sandwich. Ce e mai uimitor, este ca au 4 sau 5 magazine, unul langa altul, pe aceeasi strada, toate functionale si, chiar si asa, cozile erau prea mari pentru rabdarea noastra. Asa ca am hotarat ca dimineata e un moment oportun pentru a testa sandwich-ul magic. Si asa a fost. Am avut doar 7-8 persoane in fata noastra la ora 10, dar baietii care servesc se misca repede si cu profesionalism. Tipul de paine folosit este tipic Florentei si se numeste schiacciata si este diferit de focaccia clasica. Eu am ales schiacciata numita Joe Bastianich, cu pancetta toscana, crema di pecorino, rucola si crema di pomodorini secchi, iar A. a fost inspitit de l'inferno, cu porchetta toscana, cremina piccantina, verdure alla griglia si rucola. Si da, putem spune ca au fost senzationale, aromele, pancetta gustoasa si cremele de branza aromate, o bucurie pentru pofticiosi. In plus, nu sunt deloc zgarciti cu cantitatea de ingrediente. As spune ca fost probabil cel mai bun sandwich pe care l-am mancat vreodata si m-as intoarce la Florenta doar pentru el.

    Dupa un inceput de zi plin de savoare, a urmat o plimbare tot pe jos pana la gradinile Boboli. Daca nu sunteti fani muzee, va recomandam sa mergeti la o plimbare acolo, vor fi 10 euro mai bine investiti astfel. Apusul ne-a prins pe Ponte Vecchio, iar seara langa dom savurand un gelato unic de lavanda si nocciola, de la Edoardo, despre care va spuneam mai sus.

    Incet, incet, ne apropiem de ultima parte a calatoriei noastre, micutul oras Pisa. Asa ca, in dimineata urmatoare ne-am indreptat frumos spre gara, avand o noua destinatie in minte si o gara, mult mai mare si plina cu turisti si localnici, de infruntat. Am gasit trenul, l-am schimbat din nou, tot o singura data, si am ajuns in micutul orasel numit Pisa in jurul pranzului. Si, dupa o binemeritata pauza de relaxare, am pornit spre Marina di Pisa cu autobuzul, care a fost gratis, spre norocul nostru. Calatoria dureaza cam 30 minute, iar in mod normal biletul costa cam 2 euro pe sens. Si cum tot timpul ne e foame, ne-am oprit la Teste & Lische, unde am savurat niste fructe de mare si prosecco, la apusul soarelui. Localul este elegant, preturile medii spre mari, insa mancare a fost foarte buna, asa ca il recomandam cu drag.

    Marina di Pisa este micuta, dar foarte atractiva, cu restaurante pe toate gusturile, iar vederea este superba; marea de un albastru clar, sub soarele la apus ne-a oferit o amintire tare draga sufletelor noastre. 

    Si iata-ne ajunsi in ultima zi in Pisa. Am inceput cu o plimbare spre renumitul turn inclinat, apoi pe strazile inguste am descoperit o cafenea micuta, cu vibe hipster-esc si nicidecum italienesc, cu cafea de specialitate si sfogliatelle cu fistic si vanilie, Cafe dei Cavalieri.


    Dupa-amiaza a aparut si foamea, asa ca am pornit in cautarea unor paste divine, cu care sa incheiem in mod placut aventura noastra culinara. Am gasit cu greu un local deschis, sambata dupa-amiaza, dar norocul a fost de partea noastra. Intr-o piata micuta, printre cladirile vechi, am gasit un restaurant micut, cu paste proaspete si intr-adevar divine, fix asa cum ne-am dorit. Localul se numeste Pane e Vino, iar pastele pe care le-am ales au fost ravioli cu ricotta si lasagna, iar ambele au fost delicioase. Il recomandam cu mare drag si speram sa il gasiti in continuare acolo, cu tot cu pastele lor divine.

    Ajunsi la final de drum, putem spune ca intreaga noastra aventura, prin Bologna, Florenta si Pisa, a fost una norocoasa, chiar daca majoritatea locurilor au fost alese dupa indelungi cautari si dezbateri. Am descoperit locuri frumoase si mancaruri gustoase si pline de arome imbietoare. Dupa atata noroc culinar, am avut parte si de un moment de ghinion, petrecand mai bine de 4 ore, in toiul noptii, in micul si frigurosul aeroport din Pisa, in asteptarea avionului. Dar, all's good when it ends good. Iar acest moment nu ne-a umbrit minunata vacanta, ne-o amintim cu aceeasi intensitate cu care am trait-o si speram sa putem revedea frumoasa Italie din nou. Si daca ne-ati pune sa alegem intre cele trei orase despre care v-am povestit, nu stiu ce am alege, probabil ca pe toate, Bologna pentru gelato si parmezan, Florenta pentru sandwich-ul acela renumit si Pisa pentru cele mai bune paste si Marina sa romantica. 

    Pana cand vom calatori din nou, sa ne bucuram de amintiri, de soare si de fiecare zi, de aromele preferate gatite acasa si de locurile frumoase din orasul nostru, cu aceeasi intensitate, cu speranta si cu zambetul pe buze. 

Comentarii