Croissantele Micului Paris

    Am început un an nou, 2021, tot pandemic, cu speranță și povești. Pentru anul acesta nu ne-am propus prea multe, dar sperăm ca în fiecare lună să vă aducem ceva nou. Am ratat luna ianuarie, dar în apărarea noastră a fost o recuperare grea după sărbători, iar cântarul ne-a lăsat cu greu să mai testăm altceva. Și dacă în ultima postare v-am amețit cu tartele noastre făcute în casă, astăzi retrăim alături de voi amintiri tot cu iz franțuzesc, din acelea aromate și comestibile, bineînțeles. 

    Parisul este, poate, cel mai renumit oraș al lumii, orașul pe care mulți oameni visează să îl viziteze, îmbătați de romantismul promis din filme sau de amprenta artistică dată de abundența de muzee. De altfel, Parisul este și orașul pe care l-am vizitat de cele mai multe ori și unde aș merge de oricâte ori aș avea ocazia. Și nu pentru romantism sau muzee, deși mi-ar plăcea să le vizitez, ci pentru că este orașul de care mă leagă prima experiență de dans. Este adevărat că în aceste vremuri dansăm mai puțin, dar cu siguranță mâncăm mai mult. Și cum să nu mănânci când te afli la Paris și la fiecare colț de stradă miroase a patiserii delicioase, care îți surprind nările cu aroma lor de vanilie și unt. Am testat multe produse de-a lungul vizitelor noastre la Paris, cu siguranță nu destule, dar de departe cea mai frumoasă amintire culinară este minunatul croissant cu migdale.

    Patiseriile/ cofetariile din Franța sunt atât de variate, cu prăjituri chic, colorate și frumos decorate, eclere, tarte cu fructe sau cu lămâie, coloratele macarons, dar și cu numeroase produse de patiserie, melcul cu fistic, tarta cu mere, pain au chocolat sau minunatul  croissant cu migdale, căci el este protagonistul nostru de astăzi. Și pentru că ne place atât de mult am încercat să retrăim emoția degustării lui și la noi, în București. Nu mai spun că am mâncat croissant cu migdale foarte bun și în două locuri faine din Viena, atât de mult ne place, încât îl căutăm peste tot. Bine, oricum ne plac mult patiseriile, iar austriecii și germanii au și ei patiserii foarte bune, care rivalizează cu cele franțuzești.



    Revenind la București, avem și noi multe locuri cu mâncare bună, multe cofetării cu prăjituri delicioase, însă parcă nimic care chiar să concureze cu ce am mâncat în afară. Avem mai degrabă o grămadă de covrigării, unde te întâmpină vestitul covrig sau dobrogeana sărată, care este, într-adevăr, extraordinar de gustoasă. Dar pentru că tânjeam după un croissant cu migdale, am plecat în căutarea lui, fără a plăti un bilet de avion scump, ci mult mai ieftin, o călătorie cu metroul. Această călătorie ne-a dus la stația Aurel Vlaicu, unde am descoperit una din cele mai bune brutării din București, Bread & Spices, cu cel mai bun croissant cu migdale, cu umplutură de migdale lipicioasă, cu straturi moi de foitaj și o aromă intensă de vanilie. Un deliciu! Mai mult de atât, am găsit chifle proaspete pentru burger, croissant cu ciocolată, prăjituri, dar și mâncăruri delicioase, pentru orice moment al zilei. 



    Al doilea croissant cu migdale l-am descoperit la Pain Plaisir, lângă parcul Kiseleff. Doar că cel de la Pain Plaisir este de fapt pain au chocolat aux amandes, deci nu este chiar comparația corectă. Pentru iubitorii de ciocolată, este minunat, dulce, cu abundență de ciocolată. Pentru noi ceilalți, trebuie să mai căutăm. În schimb, la Pain Plaisir am descoperit un croissant delicios sărat și aromat, cu roșii și măsline, care îți îmbie simțurile cu savoarea lui, te lingi pe degete și, apoi, te duci să mai cumperi unul. Acest croissant divin bate chiar și orice alt tip de patiserie de oriunde din lume, cel puțin pentru mine, C. Așa că vă recomand cu drag să îl încercați, dacă sunteți înfometați, prin preajma unui Pain Plaisir. De asemenea, noi am mai testat și croissantul clasic cu unt, niște tartine delicioase cu pesto și mozzarella și un croissant divin cu jambon și cașcaval, pe care îl vedeți mai jos.



    De la vestitul Paul, ca să avem și un pic de french style în plimbarea noastră bucureșteană, am testat pain au chocolat, macarons, gourmandine-ul cu chipsuri de ciocolată și cremă de vanilie, care este foarte bun. Din păcate, nu am găsit mult doritul croissant cu migdale, dar ne-au dat pe spate macarons-urile mari, cel cu fistic și cel cu ciocolată, pentru consistența perfectă, lipicioasă la mijloc și crunchy la exterior. 



    În continuare pe lista noastră regăsim Arc Bakery, unde, de asemenea, am mâncat multe lucruri bune, cum ar fi eclerele cu crustă de migdale, pe care le puteți găsi și la Mega Image, brunch bun, am mâncat acolo ouă Benedict excelente, dar și produse de panificație. Din fericire, am găsit și la Arc mult căutatul croissant cu migdale și pain au chocolat cu migdale, pe lângă variantele clasice. Imaginați-vă cum savurați un croissant cu migdale cu aroma sa îmbietoare de unt și migdale, pe marginea lacului într-o dimineață liniștită de primăvară, cu soarele care vă zâmbește timid pe cerul albastru, că tot ne pregătim de venirea primăverii. Minunat, așa-i? Și puteți face asta oricând, fiindcă Arc Bakery este fix lângă parcul Herăstrău. 


    Bune croissante cu migdale la Arc Bakery, dar cred că favoritul nostru rămâne cel de la Bread&Spices, pentru textura lipicioasă și pentru aroma intensă de vanilie. Și dacă vreți același peisaj de primăvară alături de croissant, să știți că și de la Bread&Spices puteți ajunge ușor în Herăstrău, după o plimbare de 10 minute pe jos. 


    Croissantele de la Fika18 le puteți găsi în câteva din cafenelele din București sau vă puteți comanda acasă, direct de la ei. Noi am găsit croissantele Fika18 prima oară la Saint Roastery, într-o dimineață răcoroasă, la începutul unui alt an, înainte de pandemie. Ne-am dorit să ajungem acolo pentru cafea, dar și pentru croissante. Iar de curând, într-o dimineață de iarnă cu soare le-am regăsit la Cafélier. De la Fika18 am încercat până acum croissantul cu fistic și pe cel cu migdale și zmeură, pe care le vedeți mai jos. Nu au croissantul cu migdale pe care îl căutam noi, dar cele două pe care le-am testat au fost foarte bune, cu abundență de cremă, dar parcă cel cu zmeură ne-a cucerit pe amândoi. Și ne tentează pe viitor și cel cu mango și fructul pasiunii. 



    Ultimul pe lista de astăzi este un alt loc tare drag nouă, Crocant. Am mâncat acolo cele mai bune pancakes, o terină din bezea cu cremă de ciocolată și cafea, care este divină, dar și mâncăruri foarte gustoase. La capitolul croissant cu migdale nu avem, din nou, o comparație corectă. Croissantul cu migdale este un croissant simplu cu unt și câțiva fulgi de migdale, este bun, dar îi lipsește umplutura specifică. Dar merită vizitați pentru terina aceasta genială. 



    Toate aceste locuri merită vizitele voastre, pentru că au lucruri diferite de oferit, pentru fiecare gust. Noi știm sigur că vom mai merge la fiecare dintre ele și așteptăm să ne povestiți și voi despre alte locuri cu croissante bune, pe care să le testăm. 
    Mărturisim că e tare greu să faci croissante bune acasă, pentru că am început și noi să testăm rețete. Vă vom povesti și despre ale noastre, după ce ies așa cum trebuie. 
    Până la următoarea postare vă urăm s-aveți poftă la degustat, iar pe voi, dragi făuritori de croissante minunate, vă rugăm să făuriți în continuare, pentru că faceți o treabă senzațională și pentru că trebuie să avem croissante bune în viața noastră!


Comentarii